Aceleași echipe, o altă arenă. Cluj Arena găzduiește în această seară, de la ora 21:00, partida dintre ”U” Cluj și FCSB din optimile de finală ale Cupei României. Meciul este reeditarea partidei de pe Național Arena, din mai 2015, atunci când aceleași două echipe s-au întâlnit în ultimul act al competiției. Atunci, într-o partidă arbitrată de Alexandru Tudor, echipa antrenată de Costel Gâlcă a câștigat cu 3-0 prin golurile marcate de Adi Popa (9 și 53) și Raul Rusescu (48). A fost, de altfel, ultimul trofeu cucerit de echipa finanțată de Gigi Becali.
În această seară, ”optimile” competiției prind cele două cluburi în poziții complet diferite față de momentul 2015. Dacă FCSB și-a acontat ”titlul” de eternă vicecampioană, cu patru poziții secunde în ultimele patru ediții din Liga 1, ardelenii se zbat în liga a doua, acolo unde au un început de sezon departe de a fi satisfăcător, după ce în stagiunea trecută a pierdut în fața lui FC Hermannstadt barajul pentru accederea în prima ligă.
În pofida faptului că partida de pe Cluj Arena este o șansă importantă pentru ”U” să dea o lovitură de imagine, antrenorul ardelenilor a avut declarații rezervate și nu pare să fie prea încrezător în șansele echipei. ”Pentru noi este un meci ca un bonus. Avem şansa să jucăm un meci contra FCSB-ului, care în ultima vreme chiar are nişte evoluţii foarte bune, pare că şi-a revenit, au reveni şi din jucătorii accidentaţi şi va fi foarte dificil. Pe de altă parte, noi nu avem foarte multe lucruri de pierdut. Va fi un meci în care putem să arătăm că suntem o echipă care îşi doreşte mai mult, pentru că U Cluj întotdeauna îşi va dori mai mult decât Liga 2”, a declarat Adrian Falub.
De partea cealaltă, Bogdan Argeș Vintilă pare să fi terminat cu experimentele care au costat FCSB în prima parte a sezonului și s-a deplasat în Ardeal cu un lot din care fac parte cei mai importanți fotbaliști de la FCSB. Chiar dacă primul ”11” nu va fi format din titularii obișnuiți, Vintilă are oportunitatea să îi vadă pe teren pe Moruțan, Hora, Soiledis sau Manea, fotbaliști cu puține minute în ultima perioadă sau fotbaliști reveniți după accidentări de lungă durată.
►Min 90+5 Final de partidă pe Cluj Arena. FCSB câștigă cu 1-0 meciul cu ”U” Cluj și e a doua echipă, după FC Hermannstadt, care obține calificarea în sferturile Cupei României ►Min 90+3 Andrei Vlad primește cartonașul galben pentru tragere de timp ►Min 90+1 FCSB trage de timp. Thierry Moutinho intră în locul lui Ioan Hora ►Min 90 Kay reia cu piciorul drept pe spate din 9 metri și Vlad scoate din vinclul din dreapta în corner. Portarul salvează încă o dată ►Min 87 Arnaud Guedj intră în locul lui Cristian Gavra ►Min 87 Florin Tănase bate slab penalty-ul, în stânga, Dur-Bozoancă plonjează și parează în lateral, iar apoi un coechipier degajează. Stadionul erupe de fericire. Arbitrul ar fi trebuit să dicteze repetarea penalty-ului, fiindcă portarul se afla la un metru în fața liniei ►Min 85 Tănase pătrunde în careu pe stânga, intră în unghi, așteaptă contactul cu Artur Crăciun, care intrase prea devreme prin alunecare, e șters ușor de fundaș și pică, iar centralul Chivulete dictează penalty ►Min 82 Gavra reia din întoarcere, din semi-foarfecă, din 7 metri lateral dreapta, peste poartă ►Min 80 Man bate destul de mult peste poartă lovitura liberă de la 25 de metri central. Dennis Man are mască pe față după accidentarea suferită la naționala de tineret ►Min 79 Artur Crăciun primește cartonașul galben după ce face henț la un șut al lui Man, însă mai degrabă l-a primit pentru proteste ►Min 77 A doua schimbare la ”U” Cluj. Iese Rareș Takacs și intră Rafa Miranda ►Min 71 La una dintre aceste faze de contraatac, Man pătrunde pe dreapta, centrează în partea opusă pentru pătrunderea lui Moruțan, însă tehnicul mijlocaș e ținut bine de Dican și Dur-Bozoancă parează în 6 metri ►Min 69 Vicecampioana FCSB joacă modest la Cluj în această a doua repriză. Aproape că se apără cu toți jucătorii în ultimii 30 de metri și așteaptă contraatacuri în fața unei echipe care are doar un punct peste pozițiile retrogradabile din Liga 2 ►Min 64 Moruțan le încurcă piciorele clujenilor în fața careului mic, mingea ajunge la Man, care trage din 8 metri, însă în blocaj, iar FCSB are corner din dreapta. Faza fixă rămâne însă fără rezultat ►Min 63 Începutul bun al clujenilor începe să se stingă, iar la primul contraatac al FCSB-ului Dur-Bozoancă salvează golul la șutul din dreapta careului al lui Man. Mingea a fost deviază cu un braț puțin peste poartă ►Min 47 Clujenii încep în atac și ratează o nouă mare ocazie de gol. După un corner bătut din dreapta, mingea îl lovește pe Kay în piept la 3 metri și se duce peste poartă ►Min 46 S-a reluat meciul ►Min 46 Și Adrian Falub schimbă la pauză la ”U” Cluj. Nicolae Pîrvulescu intră în locul lui Alexandru Pop ►Min 46 Dublă schimbare la FCSB la pauză. Dennis Man și Florinel Coman intră în locul lui și Ionuț Vînă și Juvhel Tsoumou ►Min 45 Pauză pe Cluj Arena. FCSB are 1-0 cu ”U” Cluj după golul la vinclu din lovitură liberă al lui Ioan Hora. Atacantul bucureștenilor a mai ratat apoi o mare ocazie, în timp ce Andrei Vlad și-a salvat echipa de cel puțin trei ori la situații mari de gol ale clujenilor ►Min 40 Ocazie bună pentru ”U”. Fază de contraatac a clujenilor, Rareș Takacs primește în dreapta pentru șut, trage din prima, din alegare, de la 25 de metri, și Vlad scoate de lângă bara sin stânga sa în corner ►Min 38 Moruțan primește de la Nedelcu, pătrunde în careu pe dreapta, îl fentează din corp pe Kay și trage din 12 metri pe lângă bara colțului lung ►Min 34 Gavra îl vede ieșit din poartă pe Vlad și trage de la 25 de metri central, portarul FCSB-ului se înalță bine, deviază în stânga și apoi reține. Mingea respinsă e apoi recuperată de clujeni, se centrează înalt din stânga, Goga urmărește și reia din plonjon din 7 metri, însă minge trece puțin peste transversală. Clujenii arată, la rândul lor, că pot fi periculoși. Cu mai multă precizie, acum ar fi condus pe tabelă ►Min 29 Moruțan ridică perfect o minge din dreapta peste apărare, Ioan Hora preia bine și rămâne singur cu Dur-Bozoancă, însă chiar înainte să lovească mingea la 12 metri central Inacio Miguel vine din spate și i-l ciupește. După corner, Dur-Bozoancă intervine la prima bară în fața lui Hora și arbitrul dă ușor fault în atac ►Min 26 Nedelcu preia și trage frumos de la 20 de metri central puțin pe lângă vinclul din stânga. Dur-Bozoancă a fost surprins și a rămas fără reacție. FCSB domină și își depășește cu ușurință adversarul din Liga 2. Clujenii așteaptă greșeli pentru a contraataca ►Min 23 Centrare lungă dintr-o lovitură liberă din flancul drept, Planic reia cu capul din 9 metri lateral stânga la colțul scurt, acolo unde prinde Dur-Bozoancă ►Min 17 Andrei Vlad își repară eroare comisă în startul partidei cu două intervenții de zile mari. Mai întâi a respins în stânga sa o minge reluată de Florescu dintr-un voleu lateral din 8 metri central, după o centrare din dreapta, iar apoi a respins în dreapta sa o minge trimisă cu capul, tot din fața careului mic, de Gavra, după centrarea din corner. Mingea a ajuns la Inacio, care a reluat dezastruos din 6 metri lateral stânga, din unghi închis, mult peste poartă ►Min 12 1-0 Crăciun îl fautează pe Tsoumou la 20 de metri central, Ioan Hora bate de această dată și o face senzațional, în forță, peste zid, direct în vinclul din dreapta. Dur-Bozoancă a plonjat în zadar ►Min 8 Florin Tănase obține o lovitură liberă la 26 de metri, tot el bate în zid, recuperează, merge în stânga careului, e blocat și apoi trimite lung în defensivă ►Min 4 Centrare din dreapta în mijlocul careului, Moruțan plonjează după ce a scăpat de marcajul lui Crăciun și Kay și deviază cu capul puțin pe lângă bara a doua ►Min 3 La o pasă tare în spate, Vlad preia larg în marginea careului, întârzie să alerge să prindă mingea, apoi ajunge târziu și este lobat de Gavra, Pop primește la 12 metri, însă Nedelcu rămâne calm și-l deposedează ușor pe tânărul atacant al Universității, deși poarta era goală ►Min 1 A început partida de la Cluj-Napoca. Galeria Universității Cluj face spectacol. Se aruncă și câteva petarde
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER